Despre noi. Dara Lens

Noi suntem Denisa (foto) & Theo (video) 🤍 și împreună formăm Dara Lens. Suntem din București și ne place să lucrăm liniștit, cu atenție la oameni și la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Și, da — suntem și căsătoriți. Poate de aceea ne place atât de mult să fim parte din zilele acestea și să le vedem din toate unghiurile. În viața de zi cu zi, ne găsiți mai des pe munte decât în oraș. Ne plac drumețiile, snowboard-ul și momentele petrecute în natură. De acolo credem că vine și felul nostru de a vedea lucrurile — mai simplu, mai calm. Nu suntem genul care să stea prea mult în față, dar suntem mereu acolo când contează. Și, ca să știți un lucru important despre noi — tot ce facem trebuie să treacă și pe la Dara, felina noastră 🐾 La finalul zilei, muncim serios… pentru pliculețele ei.  

Ne place să fim martorii zilei voastre, nu regizorii ei. Lucrăm în stil documentar, încercând să intervenim cât mai puțin — pentru că cele mai frumoase momente apar exact atunci când nu le aștepți, în gesturile mici, în râsul care apare fără să-l cerem. Fotografiile și filmările noastre surprind emoții reale, gesturi firești, râsete și lacrimi de bucurie. Vrem ca fiecare cadru să spună ceva despre ziua voastră, așa cum a fost trăită. Adunăm momente, le punem cap la cap și creăm o poveste cu ritm, emoție și sens, pe care să o revedeți cu plăcere ani de acum înainte. 

Mai presus de toate, ne place să ne distrăm cu voi. Să râdem, să vă încurajăm, să fim prezenți fără să fim apăsători. Astfel, ziua voastră rămâne autentică, iar voi vă puteți bucura de fiecare secundă.   

Despre noi. Dara Lens

 Dacă simțiți că felul nostru de a vedea lucrurile rezonează cu voi, scrieți-ne și haideți să pornim la drum, știind că totul a început cu o întâlnire, o conversație și dorința de a transforma ziua voastră într-o amintire tare faină.  ❤️